d.c 10000 b.c.
In momentul in care vreau sa ma linistesc sau sa ma odihnesc, obisnuiesc sa ma uit la un fim prost. Un film care sub nici o forma nu are cum sa imi utilizeze neuronul care este in pauza de masa.
Am ales sa vad 10000B.C.
Inceputul a fost dominat de replici cliseu si la care ma pierdusem cu placere in butaforia si machiajele de mana a doua. Regizorul Roland Emmerich ne serveste ca scenariu o zeama lunga pe care a fiert-o utilizand ramasite din Apocalypto, Independence Day, si Brave Heart.
Apare bineinteles si omu rau cu ochiu scos, si inteleptul incarnat intr-o baba care respira greu si gagica buna cu niste lentile de contact bulgaresti dar si fat frumosu’ de la care sincer ma asteptam in orice clipa sa inceapa sa cante un reggae.
De fapt senzatia de reggae m-a obsedat pe toata durata filmului.
Cel mai tare m-a dezamagit faptul ca faraonu’ nu era martian. Daca ar fi fost, sa mi se usuce tastatura daca nu ii mai puneam o steluta la cele 4,9/10 pe care le-a cules pe IMDB.
Cu toate astea, inca mai incerc sa imi dau seama ce naiba a avut filmul asta de m-a facut totusi sa il apreciez cat de cat si sa nu-l arunc la rubrica Mai bine te uiti cum creste iarba.
